Chiar. Cine sunt eu?

Chiar asa, cine sunt eu? Sunt doar un om ca toți oamenii… un om cu multe calitați și cu defecte în armonie, un om care s-ar putea mândri cu câteva fapte mărețe, dar totodată ar trebui să se simtă rușinat de anumite fapte care nu-i fac cinste… Un om cu greșeli omenești, cu experiențe de viață frumoase, dar și urâte, un om cu frământări interioare și cu temeri, un om care a fost foarte fericit, dar și cumplit de nefericit, un om care s-a prăbușit și s-a ridicat de multe ori, un om care de câteva ori s-a abandonat pe sine, dar care s-a regăsit de fiecare dată. Un om care a crezut orbește în oameni, în fericire și care a cunoscut gustul amar al eșecurilor și al dezamăgirilor…

Sunt un om care, în viață, a avut și căderi, care a mințit, care a vorbit de rău, care a judecat fără să cunoască, dar care, într-un final conștient și dezgustat de toate decăderile lui, le-a regretat și s-a străduit să evolueze spre bine…

Sunt un om care a înțeles, într-un târziu, că viața nu trebuie să fie perfectă, pentru a fi fericit – și că fericirea nu este condiționată de a avea totul, ci de a te avea pe tine, de a fi liber și de a avea stări, sentimente, emoții… Un om care s-a trezit adeseori în rutină și amorțit, care a rătăcit pe drumuri incerte cu oameni incerți și care a făcut alegeri proaste…

Sunt un om care a înțeles că vorbele nu oferă garanții, c-acestea devin uneori amărăciune, că fiecare gând își ia zborul și că, oricât de mult ne-am dărui, oamenii ne pot abandona oricând, ca și cum nu am însemnat nimic pentru ei. 

Sunt un om care a cunoscut binele și răul, care a ales rațional, dar și irațional, un om care, atunci când privește în urmă, are multe regrete, multe lucruri nespuse, promisiuni neonorate, vise neîmplinite…

Așa cum sunt câte două părți ale fiecărei povești, așa sunt și două fețe pentru fiecare persoană. Una pe care o arătam lumii, iar cealaltă o ținem ascunsă în noi. O dualitate guvernată de către balanța dintre lumină și întuneric. În fiecare dintre noi sălășuiește atât binele, cât și răul. Doar cei care sunt capabili sa țină estompată linia de demarcație morală, dețin adevărata putere.

 Astăzi.

Mama mă privi cu un surâs potolit. Cunoștea și ea acest delir al primei zile bune de după suferință și știa că-mi va trece. Dar îi plăcea să vadă pe figura mea obosită această izbucnire de lumină. Îi plăcea să asculte copilăroasa mea exaltare. 😊

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s