La aeroport exista zboruri, dar mai ales plecari.

Întâmplările mele legate de aeroporturi au fost mai mereu frumoase: cu decolări ușoare, zboruri line și aterizări perfecte… însă ultima dată când am fost la aeroport aș fi vrut să strig. Nu de frică, dar mi se părea că glasul meu tare ar fi fost acolo singura dovadă că trăiesc şi că, în efortul de a rosti un cuvânt, m-aș fi simţit întreg cum mă încordez şi cum mă rup din această agonie, în care aveam conştiinţa neclară că mă voi pierde. Aș fi strigat cu nădejdea de a mă regăsi. Am tăcut totuşi. Nu eram capabil de efort: aș fi fost istovit.

Nu știam ce se întâmplă. Era oare soarele de toamnă, prea tristă și prea curând venită? Era lumina dublă a soarelui de vară prea devreme stinsă? Era mirosul acela putred și nou a două anotimpuri ce se întâlneau? Nu. Erau doar plecările!

Căutam în registrul modest al cunoștințelor mele literare o imagine și am găsit-o: o legătură care se stinge de putere și singurătate, purtând pe față zâmbetul fals de paradă, în terminalul plecări – pustiu.

Mă las prins mai departe în această nesfârşită oboseală care-mi place şi mă voi sorti învins nenorocului meu de a mai privi zboruri și plecări.
La aeroport!

Zboruri line cu plecări fericite și reveniri pline de recunoștință întotdeauna!

Pe curând…

avion

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s