OLANDA, clipa mea de infinit! Cel mai frumos loc de pe pamant.

 Bun gasit!

În Olanda am mai fost la sfârșitul verii, atunci pentru prima dată, doar pentru o săptămână. O săptămână care a trecut instantaneu. Am alergat de colo-colo ca să descopăr aproape tot Amsterdamul și Olanda în sine. De la Amsterdam la Haga. Și de la Haga la Rotterdam. Și înapoi!

14522914_1095039233907477_9077839153683105885_nMi-a plăcut atât de tare încât am hotărât să-mi petrec toate sărbătorile de iarnă acolo. Și Crăciunul, și Revelionul.
Deși plecam pentru a doua oară în același loc am avut aceleași emoții ca-n prima zi. Avionul a dus spre Amsterdam, pe 22 decembrie,  o bombă plină de emoții… ce ticăia secundă cu secundă. Pe deasupra, nu numai vizita în sine mă emoționa…dar și zborul, în sensul bun: Îmi place atât de mult să fiu în nori, să mă gândesc la fel și fel de lucruri minunate din viața mea. Sa fiu recunoscător! Să privesc in jos.

Ei bine… clipa mea de infinit se măsura în mii de emoții care încercau să iasă din sufletul meu prin lacrimi, în momentele ce se consumau cu rapiditate până coboram din avion pe tărâmul cunoscut al lalelelor. În drumul meu spre Arr ivals unde mă aștepta cu bucurie prietenul meu cel mai bun, fiecare răsuflare înseamna două cuvinte spuse cu o doză mică de rușine: sunt emoționat. Momentul meu de glorie maximă a fost atunci când priveam mulțimea de oameni din aeroport și îl vedeam, din miile de străini adunați din toate colțurile lumii, pe Mihut. Nici un fel de întrebare nu mi se mai năzărea prin minte, căci gata, chiar ajunsesem în vacanță. Am simțit cum toate problemele de la București s-au oprit la frontieră,  atunci când nu mă mai dureau picioarele de la atâta alergat și fără să îmi dau seama, eu de fapt nu mai alergam, ci mergeam agale. În Olanda nimeni nu se grăbește. Totul merge la secundă.

Pas cu pas, atunci, cu adevărat, sufletul meu începea să se odihnească. Încetul cu încetul toată agitația cotidiană a Bucureștiului se oprise într-un punct, și în sfârșit toată gălăgia amuțise. Iar sufletul meu, în loc să mai respire aer rece și murdar, începea să respire un aer cu un miros cunoscut, ca și cum ar mai fi întâlnit acest ceva altundeva. Era o senzație majoră de siguranță care mă făcea să simt că sunt din ce în ce mai aproape de ceea ce îmi doream cu adevarat… abia atunci mi-am găsit locul pe care să îl pot numi acasă. Consider ca acasă este acolo unde este și familia ta. Și da, în Olanda, îmi găsesc o parte din familie.
15095628_1141576652587068_2488438238721010686_nAm o teamă metaforică atunci când vine vorba despre fericirea mea, căci nu am spus niciodată că sunt cu adevărat fericit, fiindcă de cele mai multe ori efectul fericirii mi se vedea pe chip, iar undeva, în adâncuri, mă bucuram de acest moment din plin. Zilnic, explodez fericire și o împart și cu cei din jur și îmi fac această stare atât de molipsitoare ca fiecare om care intră în contact cu mine să vadă și el pe pielea lui cum se simte fericirea absolută. Unul din acele momente a fost atunci când am realizat că sunt acolo.

Îmi treceau prin gând, fără motiv,  întrebări: Merit eu toate astea? Eu care credeam că totul s-a ruinat?! Cât de mult ne mai poate surpinde viața?

Am clădit totul cărămidă cu cărămidă și nimeni nu îmi poate lua ceea ce eu simt, căci totul îmi aparține. Este un sentiment ușor, ca un fulg, care doar te gâdilă așa puțin pe dinăuntru, menit doar să te facă să zâmbești. Zâmbesc când mă gandesc c-am întâlnit în această viață oameni care m-au marcat, care m-au schimbat, care m-au luat de pe potecuța pe care credeam că merg bine și m-au pus pe drumul cel bun. Și radiez… și lumea mea e plină de idei și ochii-mi sunt iarăși strălucitori cum erau odată, în primăverile parfumate din capitală, și mă pot privi iarăși în oglindă fără să văd ochi obosiți… căci fericirea mă face un om frumos, mai bun. Nu am realizat niciodată că este atât de simplu să te simți bine și că astfel poți transforma noaptea în zi și ziua în noapte și că viața aleargă prin tine chiar și când tu stai pe loc. Mă simțeam mult mai bogat ca atunci când aveam toate lucrurile pe care mi le doream la Bucuresti. Astăzi nici nu mai îmi pasă ce am sau ce nu am, ci îmi pasă de un singur lucru: fericirea mea.

15934754_1191073217637411_1841453301_nFericirea absolută este într-adevăr un loc pe pământ și nu cum ni se spunea când eram mici că aceasta este găsită doar în locurile unde îngerii beau vin roșu din cupe de aur alături de Dumnezeu și unde Afroditele cântă la harpe.Este locul unde tu îți așezi capul atât la bine, cât și la greu, și unde acolo îți îngropi fiecare lacrimă, atât de bucurie cât și de tristețe. Locul acela cald care te face sa te simti ca acasă și din care nu vrei să mai pleci, și de care te lipești ca un ghemotoc de suflet plin de lumină, unde ești tu însuți, acolo unde…ploile spala, toamnă după toamnă, praful de pe străzi.

E locul meu… cel mai frumos de pe pământ. Fiecare rază de lumina care mă îmbrățișează complet când mă aflu acolo m-a construit în ceea ce sunt astăzi, un veșnic pasager, care va călători mereu spre aceeași destinație: spre prietenie! Un pasager care a fost fără cuib de odihnă o perioadă lungă de timp, căutând și iarăși căutând până la extenuare… DESTINAȚIA PERFECTĂ!

15171002_1150418655036201_2652938318276437518_n

Amsterdam, Olanda

Cu drag,

Kevin Kirmizigul

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s